Articole

Cum să eviți burnout-ul: 5 obiceiuri de adoptat

cum-sa-eviti-burnout-ul-5-obiceiuri-de-adoptat

Sindromul de Burnout sau epuizarea profesională se instalează gradual, simptomele crescând în intensitate pe măsura trecerii timpului, până la o apăsătoare stare de epuizare fizică și psihică. Cu toate că nu își face apariția de la o zi la alta, Burnout-ul te poate lua prin surprindere dacă ignori semnele instalării.

Despre stările majore care pot preveni instalarea burnout-ului am vorbit aici, articol în care am prezentat și date ale unui studiu privind procentul medicilor bucureșteni afectați de acest sindrom.

Cu toate că Burnout-ul își poate face apariția în orice domeniu de lucru, cel medical este, detașat, cel mai afectat. Volumul excesiv de muncă, presiunea de a trata cât mai mulți pacienți, sarcinile birocratice excesive, la care se adaugă responsabilitățile familiale, sunt factori care determină instalarea acestui sindrom perfid, ignorat, paradoxal, chiar de specialiștii în sănătate, atunci când vine vorba despre propria persoană.

Pentru a preîntâmpina instalarea epuizării profesionale , este important să adopți câteva obiceiuri sănătoase:

  1. Redescoperă bucuria de a practica medicina – gândește-te, pentru un moment, la motivul pentru care ai decis să practici medicina, la un moment care te-a făcut fericit și apreciat cu tot sufletul de către un pacient.
  2. Împarte sarcinile în mod eficient – nu lua totul asupra ta, delegarea sarcinilor este un aspect deosebit de important pentru psihic și cheia succesului în orice organizație. Pune omul potrivit la locul potrivit și s-ar putea ca orele dintr-o zi de lucru să nu îți mai pară insuficiente pentru desfășurarea tuturor activităților programate.
  3. Adoptă obiceiuri sănătoase în ceea ce privește alimentația, exercițiile și somnul – alimentația sănătoasă, un minim de exerciții fizice și un program de somn corespunzător îți vor aduce energia fizică și psihică necesare pentru a face față unei zile dificile.
  4. Stabilește limite – setează anumite limite ce țin de viața personală. Este normal să termini programul de lucru la ora stabilită, așa cum este important și să petreci mai mult timp cu familia. Vizează să părăsești întotdeauna locul de muncă la sfârșitul programului, fără “programări printre programări” și alte lucruri care îți pot decala programul cu ore bune și îți pot crea o stare de disconfort și epuizare.
  5. Ia o pauză – dacă simți că ești “pe marginea prăpastiei”, ia o pauză. Mergi în vacanță. Folosește-te de timpul liber pentru a-ți reîncărca bateriile și pentru a arunca o privire de ansamblu asupra priorităților tale. Poți să iei o pauză de la muncă, lumea nu se va termina. Promitem.

 

 

0 Comments
Share

admin

Reply your comment: