Articole

Din arhivele medicale ale istoriei: 5 practici medicale șocante

din-arhivele-medicale-ale-istoriei-5-practici-medicale-socante-2

Scurt, dar cuprinzător, unele practici medicale din trecut pot fi descrise astfel: teste cel puțin bizare, substanțe periculoase și dispozitive care pot fi încadrate cu ușurință în categoria celor de tortură. Pe atunci, experimentele medicale erau brutale și descoperirile ce se aveau în vedere erau plasate deasupra valorii unei vieți, acestea fiind însoțite de preconcepții, discriminare rasială și lipsă de empatie.

1. Siropul calmant al doamnei Winslow – creat în anul 1849 pe fondul creșterii demografice, siropul “minune” promitea să calmeze copiii mici, venind ca ajutor de nădejde noilor părinți prin efectul tranchilizant pe care îl avea asupra celor mici. Șocant este faptul că siropul nu era altceva decât un amestec de substanțe periculoase: morfină, opiu, carbonat de sodium și amoniac, acest amestec toxic stând la baza unui număr ridicat de decese în rândul copiilor la vremea respectivă, inimile acestora cedând ca urmare a consumului. Cu toate acestea, produsul a fost retras de pe piață abia la 81 de ani de la apariție, în 1930.

2. Clisma cu tutun – caracteristică secolului al XIX-lea, acest tip de clismă presupunea o insuflație de fum în rectul celui supus intervenției, plecând de la ideea potrivit căreia nicotina ar avea efecte pozitive în tratarea migrenelor, crampelor stomacale, insuficienței respiratorii etc. În pofida faptului că procedura a fost considerată un succes, fiind folosită o perioadă îndelungată, un reputat om de știință (Benjamin Brodie) a demonstrat în 1811 că nicotina este, în fapt, o otravă care poate declanșa stopul cardiac, astfel că practicarea intervenției a fost interzisă.

3. Drapetomania – 1851 este anul în care doctorul Samuel Cartwright a înaintat ideea potrivit căreia o nouă boală, drapetomania, ar exista numai în rândul persoanelor de origine afro-americană. Potrivit acestuia, printre simptomele bolii se număra și “obiceiul acestora de a fugi” (cu referire la încercările disperate ale sclavilor de a fugi de pe plantații). Această boală se trata prin chinuirea “suferindului”, acesta fiind biciuit cu scopul de a fi purificat. Libertatea sclavilor era considerată neprielnică în rândul acestora, provocându-le “nebunie”.

4. Tot vizavi de persoanele de origine afro-americană a apărut, în rândul medicilor vremii, și ideea potrivit căreia aceștia nu simt durerea. Astfel, una dintre practicile șocante ce au decurs din această idee este cea a unui doctor care, încercând să vindece un sclav de pneumonie, a găsit de cuviință să îl trateze pe acesta aruncându-i zeci de litri de apă clocotită pe colana vertebrală. Întrucât pacientul a urlat de durere, doctorul a considerat intervenția un succes, care urmare a faptului că “i-a trezit acestuia sensibilitatea”.

5. Testul iepurelui (pentru detectarea sarcinii) – presupunea injectarea urinei femeii care dorea să afle dacă este însărcinată într-o femelă iepure. Rezultatul testului se considera a fi pozitiv în cazul în care ovarele animalului reacționau la lichid (astfel, se constata prezența HCG). De succes în intervalul anilor ‘30 – ‘50, testul a fost abandonat ca urmare a faptului că implica tratamente rele asupra unor animale vii.

 

0 Comments
Share

admin

Reply your comment: