Articole

Pupinelul – de ce ai nevoie de unul în cabinetul tău stomatologic

pupinelul-de-ce-ai-nevoie-de-unul-in-cabinetul-tau-stomatologic

Sterilizarea reprezintă o condiție sine-qua-non în domeniul medical. Cabinetelor stomatologice (și nu numai) li se impun norme foarte stricte vizavi de sterilizarea instrumentarului medical. Până nu demult, aparatul de bază cu care se realiza sterilizarea era autoclavul – aparat care folosește tehnologia aburului sub presiune (căldură umedă).

Deși eficace, autoclavul a început să piardă teren în domeniul stomatologic, ca urmare a faptului că instrumentarul metalic astfel sterilizat prezintă riscul degradării în timp. În plus, există mai multe materiale incompatibile cu expunerea la abur (este și cazul instrumentarului extrem de subțire, cum ar fi acele de canal), lucru care restrânge simțitor aria materialelor care pot fi sterilizate în domeniul stomatologic, spre frustrarea specialiștilor în domeniu.

Pupinelul, în schimb, este un dispozitiv ce folosește tehnologia căldurii uscate, lărgind astfel aria materialelor compatibile cu sterilizarea și eliminând riscul corodării progresive a instrumentarului metalic. Printre materialele compatibile cu sterilizarea în pupinel, se numără: metalul, ceramica, sticla, diferite pulberi. Materialele care urmează a fi expuse sterilizării prin tehnologia căldurii uscate pot fi împachetate în pungi pentru sterilizare, role de hârtie sau plastic special create pentru acest tip de procedură, cutii metalice neperforate.

Desigur, ideal ar fi ca într-un cabinet să existe ambele tipuri de aparate, ca urmare a complementarității lor: guma, periuțele, piesele și turbinele se pretează sterilizării în autoclav, pe când materialele compatibile sterilizării în pupinel vin în completarea acestora.

Medizone îți pune la dispoziție aparatura medicală necesară dotării corespunzătoare a cabinetului tău, printre care și sterilizatoare, diverse tipuri.

0 Comments
Share

admin

Reply your comment: